Ziua Naţională a României va fi marcată şi la Tîrgu-Mureş aşa cum se cuvine, printr-o serie de manifestări programate sâmbătă, 1 Decembrie. Autorităţile locale vor marca 94 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, cu începere de la orele 11.00 prin intonarea imnului naţional, prezentarea actului Unirii de la 1 Decembrie, alocuţiuni, depunere de coroane şi defilarea gărzii de onoare. Evenimentul va fi marcat în centrul municipiului la Monunemtul latinităţii.
Primăria municipiului Tîrgu-Mureş organizează în data de 1 decembrie 2012, cu începere de la orele 18.00 spectacolul: "Inimi de român". Evenimentul se va desfăşura în centrul municipiului, iar pe scena amenajată în Piaţa Victoriei îşi vor da concursul: Ciprian Istrate, Leontina Pop, Nicolae Furdui Iancu, Ovidiu Olari, Sergiu Cipariu, Ioan Bocşa.Totodată vor evolua Ansamblurile folclorice "Princhindelul", "Şireagul" şi "Şireagul 40". Actorul Nicu Mihoc va prezenta evenimentul, iar cu începere de la orele 20.00 va avea loc un foc de artificii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu