Translate

duminică, 21 decembrie 2008

Crăciun fericit !







Vă doresc tuturor să primiţi în inimile voastre bucuria Naşterii Mântuitorului şi să vă bucuraţi,alături de cei pe care-i purtaţi în suflet şi în gând, de mulţimea harurilor revărsate asupra omenirii în noaptea sfântă a Crăciunului.







Cu toţii-n astă seară vom intona colinde
Speranţa înnoirii în suflet se aprinde
Şi-ai cerurilor îngeri în preajma ieslei cântă
Tresalte-a noastre inimi de Naşterea cea sfântă.

M.C.G

E vremea colindelor

După reuşita serbării de miercuri 17 decembrie, prichindeii şi-au luat inima în dinţi,pornind să vestească Naşterea Domnului şi autorităţilor locale. Astfel,joi 18 decembrie, de la ora 10, 30 au fost aşteptaţi la Primăria municipiului Tg.Mureş, iar apoi au fost găzduiţi de Consiliul Judeţean Mureş.

Frumoasele colinde interpretate cu acompaniament instrumental au răsunat intens în rezonanţa specială a sălilor de primire, iar ecoul lor se mai aude încă în inimile micilor colindători, care astfel duc mai departe acest străvechi obicei .

La ora 13 ,15 actualii şcolari nu au uitat să mulţumească educatoarelor care le-au îndrumat paşii în grădiniţă, ducându-le şi dânselor vestea apropierii Crăciunului.

Periplul colindătorilor s-a încheiat vineri 19 decembrie. La ora 10, alături de celelalte clase ale ciclului primar au colindat dascălii şi directorii Gimnaziului, dorindu-şi să aibă parte pe viitor de multă sănătate şi împliniri, alături de cei dragi.

În preajma Crăciunului



Seara de miercuri, 17 decembrie 2008 a fost una specială pentru elevii clasei I C. Cu începere de la orele 18, s-au adunat cu mic - cu mare spre a le prezenta părinţilor şi bunicilor serbarea pe care au pregătit-o întru întâmpinarea Crăciunului.

Costumele, poezioarele şi colindele însoţite de acompaniament instrumental au încântat asistenţa, care a umplut până la refuz sala de clasă. În final au sosit şi cadourile trimise de Moş Crăciun, făcând din această seara una de neuitat.

duminică, 14 decembrie 2008

Ne mândrim cu el

Era inevitabil ca , în clasa noastră - I C - populată în majoritate de băieţi , pasiunea principală să fie fotbalul. Unii dintre aceştia frecventează antrenamentele realizate la şcoală, alţii doresc să atingă nivele mai înalte de timpuriu, înscriindu-se la cluburile sportive ce îşi desfăşoară activitatea în Tg.Mureş.

Vlad,Raul,Cristi,Cipri,Marcel,Andrei,Sebi, Carlos, Emil,Iuli şi Silviu muncesc din greu spre a-şi împlini visul de a deveni marii campioni de mâine ai acestui sport.



Dintre ei, Marcel Chiorean a participat cu succes la o competiţie desfăşurată în Ungaria la începutul lunii Decembrie, de unde s-a întors cu medalia de argint.


Felicitări şi mult succes în competiţiile ce vor urma !

marți, 2 decembrie 2008

Cupa 1 Decembrie la fotbal

Sala de sport a Gimnaziului Liviu Rebreanu din Tg.Mureş a găzduit în ziua de marţi, 2 decembrie , cu începere de la ora 16 şi 15 minute o reuşită competiţie fotbalistică pentru elevii claselor 1 şi a 2-a din această şcoală.

Competiţia denumită Cupa 1 Decembrie a făcut parte din programul manifestărilor desfăşurate pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României.

Cei 30 de mici fotbalişti au fost împărţiţi în 3 echipe : Roşu , Galben şi Albastru.
Rezultatele înregistrate au fost următoarele :

Roşu - Galben 4 - 0 ( 2-0 ) goluri Raul Neag 2, Andrei Marian 2
Albastru - Roşu 1 - 3 ( 0-1 ) goluri Emil Coroş, respectiv Raul Neag şi Andrei Marian 2
Galben - Albastru 0 - 4 ( 0-1 ) goluri Sebi Matei şi Emil Coroş 3

Deci, clasamentul a fost următorul :

1. Roşu 6 puncte
2.Albastru 3 puncte
3.Galben 0 puncte

Golgheteri Andrei Marian şi Emil Coroş cu câte 4 goluri.


Echipa Roşu a fost formată din : Marian Andrei , Neag Raul, Şimon Adrian, Vereş Ovidiu, Maier Sergiu, Tuşinean Anton, Ştefan Sebastian, Oros Flaviu, Gabor Hunor, Moldovan Raul.



Echipa Albastru a fost alcătuită din : Coroş Emil, Chiorean Marcel, Pavel Andrei, Kiss Szilard, Pop Andrei, Matei Sebi, Cosma Iulian, Creţa Cristian, Filip Raul.


Echipa Galben i-a avut în componenţă pe Sinko Gelert, Benk Szilard, Şuta Rareş, Baratosi David, Frandeş Răzvan, Mare Rareş şi Kolman Silviu.



Felicitări şi succese în continuare !

Crosul 1 Decembrie

Pentru bobocii clasei I C manifestările dedicate Zilei Naţionale a României au cuprins şi participarea la primul lor concurs de alergări.

Dintre fete, şi-a luat inima în dinţi şi a concurat Ioana Popa.


Băieţii au participat în număr mai mare :

Sebi Matei
Andrei Pavel
Paul Cocan
Cristi Creţa
Remus Mocean
Carlos Ştefan
Tudor Romanţa
Silviu Kolman

Felicitări tuturor participanţilor !

Indiferent de locul ocupat la final,cele mai importante lucruri sunt participarea la această acţiune şi ducerea cursei la bun sfârşit.

Succes şi în competiţiile următoare !

Poate, în curând vă veţi număra şi voi printre campionii acestui sport.
Istoria unei sportive de excepţie, Gabriela Szabo

vineri, 28 noiembrie 2008

1 Decembrie , ziua zilelor noastre



O singură dată pe an noi ,românii, ne putem sărbători ziua de naştere simultan,iar acest eveniment este marcat cu prilejul Zilei Naţionale, 1 Decembrie.

La mulţi ani , români!

Această zi este şi una a aducerii aminte a jertfelor străbunilor noştri, care au luptat pentru visul lor de a trăi într-o ţară liberă, văzându-l împlinit în divina primă zi de decembrie 1918.

Şi,pentru că în unire stă puterea, noi ne-am adunat în ziua de vineri , 28 noiembrie spre a sărbători anticipat împlinirea a 90 de ani de la realizarea Marii Uniri.



Momentul festiv a fost deschis de programul literar muzical al claselor a II-a, conduse de doamnele învăţătoare Oana Dolha şi Maria Tătar. Am străbătut apoi timpul pe acorduri de chitară, fredonând alături de învăţătorul Codruţ Morariu versurile cântecului Clopotul reîntregirii.
Publicul a fost format din elevii claselor I C, a III-a D şi a IV-a D .



Apoi, în timp ce clasele a II-a au realizat lucrări specifice acestui eveniment pentru decorarea sălilor de clasă , elevii clasei a IV-a D condusă de d-ra învăţătoare Crina Morariu şi cei ai clasei I C (care au muncit în prealabil pentru decorarea coridorului etajului 2) s-au reunit pentru învăţarea cântecului enunţat anterior şi pentru audiţia altor cântece patriotice.





Ziua s-a încheiat prin participarea elevilor la Crosul 1 Decembrie organizat în curtea gimnaziului.

Manifestările dedicate Zilei Naţionale vor continua şi săptămâna viitoare, amintind aici Cupa 1 Decembrie la fotbal, vernisajul lucrărilor realizate de elevi în cinstea acestui eveniment, precum şi lansarea revistei Promisiuni.

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

19 noiembrie, avânt pe unde radio

Ziua de miercuri, 19 noiembrie 2008 ne-a oferit ocazia de a o primi printre noi pe Veronica Ilie, reporterul emisiunii Lumea copiilor ,difuzată la Radio Tîrgu Mureş în fiecare duminică, cu începere de la ora 9.

După o discuţie despre desfăşurarea vieţii de şcolar, despre colegialitate, pasiuni şi gânduri pentru viitor, reporterul a imprimat pe banda interpretarea Baladei cerbului, primul cântec pe care l-am învăţat după trecerea pragului cetăţii viselor, şcoala.




Reportajul realizat îl puteţi asculta Duminică, 23 noiembrie de la ora 9,pe frecvenţa

102,9 FM

sau live pe Internet la adresa
www.radiomures.ro

marți, 11 noiembrie 2008

Lacrimi de noiembrie

Miroase a toamnă, a flori şi a stele făcute rugină pe visele mele...

















O urmă a mai rămas, o lacrimă de frunză şi brumă ce se aşează pe copaci...ei rămân de veghe să adăpostească în continuare urmele paşilor trecătorilor pe aleile parcului,în lumina difuză a soarelui coborât spre asfinţit.

7 noiembrie 2008

Prima zi de vineri a începutului de noiembrie a prilejuit elevilor clasei I C întâlnirea cu foştii colegi "grădinari", veniţi în vizită , alături de doamna educatoare Sămărghiţan.

În cadrul proiectului de colaborare şcoală-grădiniţă, această activitate a constituit un moment de identificare a progreselor realizate de actualii elevi şi de introducere a celor mai mici în mediul şcolar.

Oaspeţii au fost întâmpinaţi pe acordurile cântecelor învăţate în cele aproape 2 luni ce au trecut de la clinchetul primului clopoţel.
,,Om bun, deschide-ne poarta" , noi , menestrelii îţi vom cânta ,,Balada cerbului"... ,,Într-o nu ştiu care seară...".

Nici musafirii nu au rămas mai prejos, recitând câteva poezii şi interpretând cântece de toamnă. În final, împreună au arătat că sunt ,,Muzicanţi voioşi " , chiar dacă unii, văzându-i atât de mititei i-ar crede că fac parte din ,, Ceata lui Piţigoi ".

Reuşita activitate s-a încheiat cu promisiunea unei vizite pe care şcolarii ar urma să o realizeze la grădiniţă cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

Astfel, parteneriatul grădiniţă - şcoală şi-ar demonstra viabilitatea pe termen mediu şi lung.

luni, 20 octombrie 2008

La început de drum...

15 septembrie 2008...

Tg.Mureşul se află sub semnul ploii...Primele clipe ale noului an şcolar la Gimnaziul Liviu Rebreanu ne găsesc cu nelinişti, aşteptări,speranţe şi vise ce se doresc a fi împlinite în timp de cei porniţi pe calea cunoaşterii.



În lupta cu literele au pornit 7 grupe de îndrăzneţi... Au răspuns prezent provocării şi temerarii din a treia ceată de cutezători, bobocii clasei I C :



Chiorean Marcel
Cocan Paul
Coroş Emil
Cosma Iulian
Creţa Emil Cristian
Filip Raul
Jurje Denisa Bianca
Kolman Silviu Alexandru
Man Alexandra
Matei Sebastian
Mâţ Vlad Stelian
Mireştean Adrian Septimiu
Mocean Remus Andrei
Mureşan Larisa Lucreţia
Nicolici Ciprian
Oltean Dragoş Răzvan
Onocan Andreea
Pavel Andrei Cătălin
Popa Ioana Flavia
Romanţa Ioan Tudor
Savu Cosmin Claudiu
Sîngeorzan Alexandru
Ştefan Carlos Alberto

Sub îndrumarea institutorului Gabriel Codruţ Morariu vor câştiga confruntările cu literele şi cifrele, astfel încât, peste câteva luni, la vremea cireşelor să cunoască şi ei bucuria premianţilor cu coroniţă.

Drum bun, succese şi împliniri !