Translate

luni, 26 aprilie 2010

100 de metri pentru sanatate



Proiectul "100 de metri pentru sănătate" , iniţiat de Fundaţia Procardia Târgu-Mureş, în colaborare cu Primăria Târgu-Mureş, are printre parteneri si Gimnaziul Liviu Rebreanu,reprezentat prin directorii Todea Alexandru si Demeter Erdei Zoltan, precum si Asociația Sportiva MARIS 2009 Tg.Mures , reprezentata prin profesorii Pop Marius si Codrut Morariu.



Mureşenii preocupaţi de starea lor de sănătate vor avea la dispoziţie o alee întreagă unde vor putea face mişcare, dar vor putea obţine şi sfaturile medicilor în ceea ce priveşte afecţiunile de care suferă.



"Aleea sănătăţii" a fost inaugurată vineri, 23 aprilie,la ora 16.00 pe strada Şurianu din cartierul Dâmbu Pietros, în prezenta reprezentantilor Guvernului, a Ministrului Mediului ,Borbely Laszlo, a viceprimarului Csegzi Sandor , a sute de prescolari, scolari , parinti medici rezidenti si medici de familie. Pe distanţa de 100 de metri au fost amplasate şase panouri cu 24 de afişe informative, care vor arăta modul în care mureşenii trebuie să-şi protejeze sănătatea.

miercuri, 21 aprilie 2010

Ziua Pamantului

22 aprilie, Ziua Pamantului

actiune de ecologizare a spatiului din apropierea scolii , parteneriat cu Primaria Tg Mures, Fundatia Pro Cardia, Asociatia Sportiva MARIS 2009 , pentru Proiectul 100 de metri pentru sanatate.



Saptamana Voluntariatului

luni, 19 aprilie 2010

Galacticele de la Valcea

Handbalistele de la Valcea au atins varful performantei sportive, sperand sa aduca in Romania cel mai pretios trofeu continental. Mult succes in finala !!!

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Un inedit concurs de desene, cu premii tentante

Ambasada Republicii Turcia în România anunță începerea selecției de lucrări pentru “Concursul Internațional de Pictură Ahmet Yeșil”, organizat de către Colegiul Mediteranean Palmiye, aflat la a III-a ediție.
Concursul se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 6-17 ani.
Lucrările vor fi trimise Colegiului Palmiye până la 22 aprilie 2010.
CONDIȚII DE PARTICIPARE
- Elevii vor participa pe grupe de vârstă astfel: 6-9 ani, 10-13 ani și 14-17 ani.
- Dimensiunea lucrărilor va fi de 35/50 cm și se va folosi hârtie de desen.
- TEMA, TEHNICA ȘI MATERIALUL vor fi la libera alegere a participanților.
- Participanții vor atașa, pe spatele lucrării trimise, o notă care va conține următoarele date: grupa de vârstă și data nașterii, numele complet al elevului, numele și adresa școlii, adresa personală a elevului, telefon, fax, țara de origine. Lucrările care nu conțin aceste date nu vor fi luate în considerare.
- Fiecare elev poate participa cu o singură lucrare.
- Lucrările participante vor rămâne în școala organizatoare și vor fi expuse în cadrul unor expoziții.
- Premiile câștigătorilor vor fi trimise la școlile de proveniență a elevilor.
PREMII
Pentru fiecare grupă de vârstă se vor acorda următoarele premii:
- Premiul I: laptop
- Premiul al II-lea: moneda de aur a Turciei
- Premiul al III-lea: diverse cadouri
Toate premiile vor fi însoțite de plachete ce vor atesta locul obținut în cadrul concursului, iar lucrările câștigătoare vor beneficia de publicitate.
DATA ȘI LOCUL CONCURSULUI:
Lucrările care vor intra în competiție sunt cele care vor ajunge la colegiu până în data de 22 aprilie 2010, ora 17.00
Ceremonia de premiere va avea loc în 15 mai 2010.
Adresa de primire a lucrărilor: Mediterranean Palmiye College, Gökçebelen Köyü Pamukluk Mevkii, Mersin, TURKEY
Alte informații puteți găsi la www.palmiyekoleji.com, info@palmiyekoleji.com www.ahmetyesil.com, ahmetyesil33@ttnet.net.tr
Persoane de contact: Tugba NAYIR tel: 090 (324) 473 24 21/ ext 128
Cigdem SERDAR tel: 090 (324) 473 24 21/ ext 121, Cimen AKAN tel: 090 (324) 473 24 21/ ext 122; fax: 090 (324) 473 24 25, e-mail info@palmiyekoleji.com

Accesati linkul urmator pentru detalii suplimentare

Ministerul Educatiei,Cercetarii, Tineretului si Sportului

Ziua pădurii la Muzeu

Ziua Mondială a Pădurii am petrecut-o alături de colegii claselor I C, III D si IV C


am respectat Tema 4 a proiectului verde Transportul

*deplasarea in plimbare, 1 km dus , 1km intors

Tema 5 Zgomotul , printr-o deplasare în care au fost evitat tonul ridicat al vocii

Tema 6 Natura și biodiversitatea

*vizionare powerpoint despre animalele sălbatice din pădurile României
*dezlegare ghicitori
*povesti in versuri
*prezentare recital muzical

*Vzitarea Muzeului de Științe ale Naturii din Tg Mures , identificarea speciilor de plante si animale din zona de pădure





Despre activitate

vineri, 16 aprilie 2010

Picături de întelepciune

“Părerea mea este că lumea de azi este întoarsă pe dos şi suferă atât de mult din cauză că este tot mai puţină dragoste în casele oamenilor, în viaţa de familie. Nu mai avem timp pentru copii, nu ne facem timp pentru ceilalţi, nu ne rămâne timp să ne bucurăm unul de altul.”

“Dragostea începe în familie. Dragostea se trăieşte în familie şi de aceea lumea de acum are parte de atât de multe necazuri şi suferinţă. Se pare că oamenii din ziua de azi sunt într-o goană nebună, dornici de realizări tot mai mari, de averi tot mai multe. Părinţii au tot mai puţin timp pentru copii. Soţii au tot mai puţin timp unul pentru altul. În casele oamenilor, lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui şi de aici pleacă problemele care tulbură liniştea omenirii.”

„Cea mai grea boală nu este nici lepra, nici tuberculoza, ci sentimentul că nimeni nu te vrea în preajmă.”

„Noi credem că sărăcia înseamnă să nu ai de mâncare, să nu ai haine, să nu ai un acoperiş deasupra capului. Dar omul care este dat la o parte, de care nu îi pasă nimănui şi pe care nu-l iubeşte nimeni este cel mai sărac dintre toţi. Ca să scăpăm de această sărăcie, trebuie să facem ceva chiar în casele noastre.”



“Nouă ni se pare că ceea ce facem este doar o picătură într-un ocean. Dar, fără acea picătură, oceanul nu ar fi la fel de plin.”

„Dacă îi judeci pe oameni, nu îţi mai rămâne timp să îi iubeşti.”

„Un om lăsat în voia sorţii, de care nu îi pasă nimănui este mai flămând şi mai sărac decât unul care nu are ce să mănânce.”

„De fiecare dată când zâmbeşti cuiva, dai dovadă de un act de iubire. Îi dăruieşti un cadou, faci un gest frumos.”

„Faptele bune se ţin de mână şi se prind într-un colier superb de dragoste.”

„Sunt un condei mic în mâna lui Dumnezeu cu care scrie o scrisoare de dragoste omenirii.”

„Trebuie să Îl căutăm pe Dumnezeu, însă nu Îl vom găsi în hărmălaie şi agitaţie. Dumnezeu este prieten cu liniştea. Uită-te la natură: copacii, florile, iarba – toate cresc în linişte; uită-te la stele, la lună şi soare, cum se rotesc în linişte... Avem nevoie de linişte pentru a atinge inima cuiva.”

„La sfârşitul vieţii nu vom fi judecaţi după câte diplome am primit, câţi bani am făcut sau câte lucruri măreţe am înfăptuit. Vom fi judecaţi după „Am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc. Am fost dezgolit şi m-aţi îmbrăcat. Am fost fără adăpost şi m-aţi primit în casa voastră.”

(Maica Tereza)

marți, 13 aprilie 2010

Noi victorii la club



Marcel si Emil au castigat cu echipa lor de club, Kinder , locul 1 la Cupa Junior desfasurata saptamana trecuta .

Medaliile de aur au incununat munca lor de pana acum, sporindu-le bucuria din Saptamana Luminata.



Speram ca aceasta victorie a lor sa fie confirmata si la faza zonala a competitiei interscolare .

Noi si lumea

Statia metro L'ENFANT PLAZA d in Washington, DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007.
On om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie, majoritatea in drum spre serviciu. Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.


4 minute mai tarziu:

Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.

6 minute:

Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.

10 minute:
Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist
dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el inrorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii
iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.

45 minute:


Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.
Omul a colectat in total $32.
Dupa o ora:

El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat...



Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese
scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevarata. Concertul din statia de metro, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social
asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, suntem in stare sa percepem frumusetea?
*Ne oprim s-o admiram?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?

O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata
pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata,
Oare, de cat de multe alte lucruri, minunate, ne lipsim in existenta noastra?

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Lumina Invierii


Lumina

1.La început a fost lumină
Pe om, Tu din pământ l-ai modelat
Ai pus în el scânteia Ta divină
Şi sufletu-n lumină i-ai scăldat

Ref.

De-atunci ai îngrijit a Ta lucrare
Când multă dragoste asupră-i ai suflat
Aştepţi ca să-Ţi răspundă la chemare
Ca să se-ndepărteze de păcat.

2.El, drept răsplată-adesea Te-a trădat
Şi-n întuneric mult a rătăcit
Prin moartea de pe cruce l-ai salvat,
Văzând lumina Fiului iubit

3. La vremea când se-ntoarce în pământ
Aşteaptă îndurarea Ta divină
Dorind s-audă-al îngerilor cânt
Ce sufletu-i să-ndrepte spre lumină

4.Lumină să avem în preajma noastră
Chiar şi atunci când soarele-a apus
Să lumineze bolta cea cerească
Iubirea şi credinţa în Isus.

Lumina Învierii să se coboare în inimile voastre, menţinând aprinsă flacăra iubirii.Să aveţi parte de Sărbătoarea Paştilor plină de linişte,împăcare şi renaştere sufletească.

(Gabriel Codruţ Morariu)

joi, 1 aprilie 2010

Vinerea Mare


Vinerea Mare (Prohodul) se mai numeste si Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seaca. Conotatiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se intampla in aceasta zi: se numeste Vinerea Pastilor pentru ca este ultima vineri dinaintea Pastelui; Vinerea Patimilor deoarece in aceasta zi a patimit si a fost rastignit Isus; Vinerea Seaca, pentru ca cei mai multi români au obiceiul de a posti Postul negru (nu mananca si nu beau nimic toata ziua); Vinerea Mare, pentru ca este ultima vineri din Saptamana Mare.

Vinerea Mare este ziua de doliu a crestinatatii: atunci a fost rastignit Mantuitorul. De aceea, aceasta zi, in orice biserica si rit crestin din lume, este singura zi in care nu se oficiaza slujba Liturghiei. Liturghia insasi inseamna jertfa si se considera ca nu se pot aduce doua jertfe in aceeasi zi. De aceea, Vinerea Mare este zi aliturgica. In schimb, vineri seara se oficiaza Denia Prohodului, una dintre cele mai spiritualizate, dar si “spectaculoase” denii. Mai intai, tineri si batrani, in lant neintrerupt, trec pe sub masa plina de flori, masa ce simbolizeaza catafalcul Domnului. Pe ea este asternuta o fata de masa bogat pictata, cu punerea in Mormant a Mantuitorului (Epitaf), precum si Evanghelia impreuna cu Crucea. Apoi, preotii citesc Prohodul.

Mai jos aveți legatura spre o pagina care va relatează despre cele 14 stațiuni ale calvarului

Calea Crucii

Fiecare din cele 14 staţiuni, simbolizează opririle lui Isus pe drumul calvarului spre Golgota.
Staţiunea I Isus este judecat şi condamnat la moarte
Staţiunea II Isus primeşte Crucea pe umeri
Staţiunea III Isus cade sub greutatea Crucii
Staţiunea IV Isus, purtându-şi Crucea, se întâlneşte cu Preasfânta Sa Maică
Staţiunea V Simeon Cireneul îl ajută pe Isus să ducă Crucea
Staţiunea VI Veronica şterge cu o maramă faţa lui Isus
Staţiunea VII Isus cade a doua oară sub Cruce
Staţiunea VIII Isus mângâie femeile miloase
Staţiunea IX Isus cade a treia oară sub Cruce
Staţiunea X Isus este dezbrăcat de haine
Staţiunea XI Isus este pironit pe Cruce
Staţiunea XII Isus moare pe Cruce
Staţiunea XIII Isus este luat de pe Cruce
Staţiunea XIV Isus este înmormântat

Joia Mare


În Joia Mare, în toate bisericile ortodoxe, catolice şi Greco-catolice, sute de creştini rememorează ultimele zile ale lui Iisus pe pământ. Creştinii îşi amintesc evenimentele petrecute în această zi acum două mii de ani: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Iisus, Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Gheţimani şi momentul în care Iuda îl vinde pe Mântuitorul Iisus Christos.

În bisericile ortodoxe, joi s-a oficiat o liturghie cu o rânduială specială. Preoţii au pregătit "împărtăşania uscată" cum mai este numită, care se păstrează tot anul şi care este folosită atunci când preotul merge să-i împartăşească pe cei bolnavi. În plus, anul acesta a fost sfinţit Marele Mir. Nu este untdelemnul cu care suntem unşi la final de liturghie, ci acela folosit doar în ocazii special - botezul sau sfinţirea lăcaşurilor de cult. Marele Mir se binecuvântează doar în Joia Mare.



În acest an, Sfintele Paşti se celebrează în aceeaşi zi la catolici şi la ortodocşi.
Joi, la Vatican, Papa Benedict al 16-lea a oficiat slujba din Joia Sfânta. Suvernul Pontif a binecuvântat Sfântul Mir şi s-a adresat credinicioşilor adunaţi în bazilica Sfântul Petru.

Crosul Primăverii

1 aprilie a reprezentat pentru noi o zi bogata in activitati,pe diverse laturi . In ce priveste latura sportiva a realitatii noastre, participarea numeroasa a bobocilor la Crosul primaverii a fost incununata de succese.

In competitia fetelor, Andreea Onocan a ajuns a 4-a , iar Ioana Popa a 8-a .

La baieti, Locul 1 Marcel Chiorean, locul al 2 lea Dragos Oltean , locul 3 Emil Coros , locul 4 Vlad Mat , locul 8 Carlos Stefan, si locul 9 Andrei Pavel.



Felicitari tuturor acelora care au dus cursa pana la sfarsit : Bogdan Maria, Paul Cocan, Remus Mocean .
Succes in competitiile viitoare !

Proiect comunitar





Suntem si noi parte activa in proiectul de combatere a violentei propagate prin mijloacele mass media , propus de Politia comunitara Mures.