Translate

sâmbătă, 18 iunie 2011

Gânduri de final

Final de an şcolar , final de campanie şi la Şcoala lui Andrei. În ambele demersuri, eforturile au fost numeroase,iar implicarea fiecăruia a ajutat să ajungem pe poziţia actuală a clasamentului naţional.
Ce ne putem dori de la această vacanţă ? Să încununeze strădania acestor ultime săptămâni, aducându-ne veştile dorite în adâncul unor suflete de copii minunaţi.

Până atunci, gândurile noastre îşi vor găsi clipe de răgaz , oprindu-se ,din vâltoarea timpului, la umbra miilor de copăcei virtuali , pe care i-am plantat împreună în campania Petrom a anului trecut .

I-am observat la faţa locului(lângă Ploieşti), la sfârşitul săptămânii trecute,pe când ne întorceam de la etapa naţională a Olimpiadei Sportului Şcolar, ramura fotbal feminin , şi resimţind un fior de bucurie, ştiind că am contribuit şi noi la acest demers.
 Rădăcinile adânci , pe care le vor avea aceşti copăcei , vor fi, peste timp, legăturile care vor menţine unitatea acestor generaţii , implicate in voluntariat , de la cele mai fragede vârste, din dorinţa de a-şi lăsa amprenta pe clipa cea repede...

Peste ani, vom putea rosti şi noi cu mândrie : ,,Am fost şi eu la Şcoala lui Andrei "

marți, 14 iunie 2011

Mogoşoaia, 11-13 iunie 2011




Între 11 şi 13 iunie .2011 , la Centrul Naţional de pregătire şi Academia de Fotbal a FRF de la Mogoşoaia, s-a desfăşurat prima etapă naţională a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar , ramura fotbal feminin, pentru învăţământ primar.













Fără teama de a greşi, pot afirma că această frumoasă echipă a noastră a scris o pagină de istorie în cartea de onoare a Gimnaziului nostru, aflându-se printre cele 8 finaliste ale primei etape naţionale , de unde s-a întors cu o frumoasă menţiune.

În cele trei luni de existenţă , a parcurs cu perseverenţă etapele de pregătire , obţinând primul loc la etapa locală , la cea judeţeană şi la cea zonală.





Cele 3 zile petrecute la Academia de Fotbal a FRF din Mogoşoaia au venit să încununeze eforturile pregătirii şi încrederea pe care au investit-o părinţii în aceste minunate fetiţe .



Orice început e mai greu, însă , intenţia ministerului şi a Federaţiei Române de Fotbal de a permenantiza această competiţie, atât la nivel de ciclu primar, cât şi la nivel de ciclu gimnazial , ne va aduce confirmarea că începutul de drum pe care l-am parcurs nu a fost în zadar.













De-a lungul etapelor de pregătire, din echipă au făcut parte :



Cassiana Cotfas , Raluca Vârlan, Kinga Takacs, Andreea Onocan , Barbara Horvath , Andreea Ravasz , Melisa Nileşan, Roxana Covaci , Carmina Silvaş, Dora Fazakas, Andreea Papai, Carmen Manea şi Ştefana Kabai, pregătite de profesorul Codruţ Morariu.



Se cuvin mulţumiri conducerii Gimnaziului Liviu Rebreanu, care ne-a pus la dispoziţie pentru pregătirea echipei sala de sport , precum şi Primăriei municipiului Tg.Mureş , care ne-a sprijinit pentru deplasarea la Mogoşoaia.

luni, 6 iunie 2011

Perspective

 Dacă proiectul nostru, DE-Click are nevoie 
de clic
pentru acordarea voturilor necesare,

Deviza echipei va avea nevoie de viza juriului , pentru a intra cu toţii  în tabăra lui Andrei.

CREDINŢA că demersul nostru e pozitiv,
IUBIREA,ce a realizat coeziunea grupului
şi SPERANŢA că eforturile depuse vor fi încununate de succes

reprezintă ingredientele unei echipe puternice.

Deviză

Deviza echipei ,,CROCODILII" : ÎNCET ŞI CONSTANT tinde să îşi aducă roadele în zilele ce vor veni, contribuind la clasarea în topul preferinţelor.

Le mulţumim, pe această cale, tuturor acelora ce ne-au acordat voturile lor, iar pe cei care nu au reuşit încă să o facă, îî invităm în următoarele 3 zile să ne fie alături.



miercuri, 1 iunie 2011

1 iunie

Să fim copii, pentru încă o zi....

Vârsta magică a copilăriei , lipsită de griji , şi încărcată de farmecul trăirii clipei , să vă aducă toate bucuriile pe care vi le doriţi, alături de cei dragi sufletelor voastre.


La mulţi si fericiţi ani !









Din program :

*Parada costumelor ecologice ( Viorica Durugy )
*Demonstraţie dans sportiv
*Expoziţie colaje cu tema ,,Copilăria" ( Claudia Negrea , Alexandru Ferenţi)
*Meci de fotbal între echipa claselor a 5-a şi echipa ciclului primar( Marius Pop, Codruţ Morariu)

Chiar dacă la această confruntare sportivă , au învins, de această dată cei mici, cu 3-0 , acest lucru nu poate fi decât îmbucurător , având certitudinea că viitorul în ce priveşte viitorul fotbalistic al echipelor gimnaziului este asigurat.

Pateneri : Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş şi Lions , care au asigurat participanţilor dulciuri.