Identitatea culturală a fiecărui popor poate fi reflectată de miturile şi legendele care l-au însoţit pe tot parcursul dezvoltării lui. De aceea, este foarte important să cunoaştem literatura de natură populară, să cunoaştem miturile şi legendele care au circulat odinioară pe aceste meleaguri.
În rândurile ce urmează vă scriu câteva gânduri referitoare la lumea ce ne înconjoară, la cea care a generat pentru noi, românii, atâtea minunate legende. În mijlocul acestei mirifice "împrejmuiri" s-au desfăşurat şi legendarele confruntări ale strămoşilor noştri, născând, de asemenea, zămisliri ale cugetului românesc, transmise prin viu grai, din generaţie în generaţie.
Acum, odată cu oportunităţile oferite de noile tehnologii şi mijloace de comunicare, printre care şi acest site, trebuie valorificat la maxim conţinutul acestor creaţii româneşti, şi a le face cunoscute în toate colţurile lumii.
Natura a înconjurat întotdeauna viaţa românului, cu munţi şi ape, cu păduri foşnitoare şi câmpii mlădioase, smălţuite cu flori, cu multele ei plante, păsări şi vieţuitoare. Copiii şi-au împletit ghirlande şi coroniţe din florile grădinilor şi pajiştilor, s-au împrietenit cu micile vieţuitoare şi le-au luat în joaca lor. Oamenii maturi au reprezentat natura în creaţiile lor, încă din cele mai vechi timpuri.Ţăranii au evocat copacii în ciopliturile stâlpilor şi grinzilor casei, şi-au înflorit ţesăturile şi ciopliturile cu motive culese şi stilizate din natură. Aceste aspecte,alături de minunatele peisaje oferite de formele de relief, armonios îngemănate, precum şi glorioasele fapte ale strămoşilor, l-au îndemnat pe omul de rând la creaţie, astfel ajungând şi la noi minunatele legende istorice, geografice sau cele despre animale, plante si flori.
Pe această cale, doresc să mă implic în ocrotirea vieţii acestei ,,fermecate lumi" şi întru transmiterea acestor creaţii generaţiilor care vin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu