Acum o lună de zile, câţiva dintre voi s-au încumetat realizând desene, colaje şi lucrări grafice , pentru a fi înscrise în competiţia naţională ,,Învingător prin artă ".
Astăzi, vă pot anunţa că eforturile voastre nu au fost în zadar, lucrările voastre bucurându-se de aprecierea juriului, şi fiind distinse cu Premii 1 la categoriile în care au fost înscrise.
Pe lângă felicitările pe care le meritaţi din plin,această realizare se odreşte să fie o încununare a eforturilor depuse, şi un imbold pentru toţi colegii voştri de a îndrăzni în exprimarea artistică a sentimentelor personale
Translate
duminică, 27 noiembrie 2011
Sub semnul lui Rebreanu
Maieru... Ce început de drum! Pe vremuri, oamenii treceau pe lângă Liviu Rebreanu şi-i dădeau bineţe. Îl priveau cu mirare, iar lui îi stătea pe limbă să-i oprească, să le spună că este tot el, cel de acum 30 de ani. Acelaşi, neschimbat! Cunoştea tot satul, doar satul l-a învăţat ce înseamnă cu adevărat fericirea.
Acasă! Aşa a botezat Rebreanu comuna bistriţeană Maieru, interiorul acestei arii ce poate fi numită generic "Cuibul visurilor". Odată ce i-ai urmat paşii, simţi porunca interioară de a zăbovi, de a rămâne, de a te aşeza la una dintre mesele lui de taină şi trudă nocturnă, ori în vreo bancă din şcoala care îşi poartă fala de a fi avut un asemenea premiant în dimineaţa vârstei.
Şcolarul şi-a desprins aici cele dintâi silabe. Apoi, a turnat mari coloane de susţinere pentru superbul templu al limbii române. Era plăpând la început, remarcau contemporanii săi, "precum firicelul de apă al Someşului la izvorul de sub Ineu". Dar, urmându-şi albia, a ajuns asemenea râului tumultuos. Dinspre amiaza incandescentă spre dimineaţa maiereană, Rebreanu le-a dăruit sătenilor - "un roman al nostru, un roman pentru NOI", spunea - o carte care, însă, se citeşte invers: Ion!
Nu e uşor să mergi pe urmele lui Rebreanu, gândindu-te că despre opera, viaţa şi personalitatea scriitorului s-au conceput nenumărate studii şi monografii. Nu e uşor să călătoreşti sute de kilometri până la Maieru doar pentru a respira aerul pământului pe care el l-a iubit cel mai mult pe lume - pentru că da, Maierul a fost locul pe care Rebreanu l-a venerat. La Târlişua, sub poalele Ţibleşului, acolo unde s-a născut, nu a petrecut decât doi ani şi jumătate.
În casa părinţilor, de la Prislop, şi-a găsit creaţia, dar nu fericirea absolută. Îi poartă pe deplin amintirea doar Maieru... Prin Muzeul Memorial din comună, prin bustul falnic din faţa clădirii, Rebreanu a rămas viu. Acum, el este cel care, zi de zi, le dă bineţe cetăţenilor.
Încă de la primele ore ale dimineţii pofteşte pe fiecare maierean să intre în "laboratorul" său de creaţie. Nu le zâmbeşte, fiindcă nu-i stă în fire, dar le repetă "povestea pământului", a iubirii şi a satului bistriţean. Ne invită şi pe noi!
Aşezată în coasta unei coline, la marginea dinspre Năsăud a Prislopului, casa în care au locuit părinţii scriitorului primeşte scurte vizite. Acum e pustiu. La intrare, pe placa de marmură, se poate citi: "În această casă, reclădită în anul 1957, prin munca locuitorilor din Prislop-Năsăud, a trăit în mijlocul eroilor săi din romanul «Ion» marele scriitor Liviu Rebreanu".
Bustul de bronz al scriitorului pironeşte cealaltă colină. Într-o cameră - ultima dintre cele trei - se află un interior modest, dar încărcat de spiritualitatea familiei Rebreanu. Aici, în căsuţa din pripas, se citeşte un text-cheie, care s-ar potrivi tuturor localităţilor pe care romancierul le-a cucerit. O frază pe sub arcada căreia, de aproape patru decenii, vizitatorii se opresc să privească: "De când romanul «Ion» a devenit prea cunoscut, satul Prislop a dobândit o faimă pe care n-a nădăjduit-o niciodată".
Nici amurgul, nici sfârşitul prea crud şi abrupt de la Valea Mare nu i-au putut smulge drumul drept către glorie. Înainte de a fi aparţinut Năsăudului, Ardealului, ţării întregi şi universalităţii literare, a fost al lor - întocmai ca Someşul, spun târlişuanii de sub Ţibleş, maierenii de sub Ineu şi prislopenii lui Ion. Acum, autorul "Răscoalei" aparţine fiecărui călător în parte. Cine ajunge la Rebreanu, pătrunde în viaţa lui şi în oaza de fericire a consacrării .
marți, 22 noiembrie 2011
Pinocchio online
Puteti urmari cele 2 parti ale ecranizarii filmului Pinocchio, accesand adresa de mai jos
http://www.filmeon-line.com/2010/03/pinocchio-dublat-in-limba-romana.html
http://www.filmeon-line.com/2010/03/pinocchio-dublat-in-limba-romana.html
luni, 21 noiembrie 2011
Succes fotbalistic
Sâmbătă, 19.11.2011 ,la sala de sport a Gimnaziului ,,Liviu Rebreanu" s-a desfăşurat etapa municipală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, ramura fotbal pentru învăţământul primar.
Echipa noastră a câştigat această etapă, după victoriile repurtate asupra echipei Gimnaziului Nicolae Bălcesu , cu 3-0 (2 goluri Marcel Chiorean şi 1 Remus Rad), şi 1-0 împotriva Gimnaziului Alexandru Ioan Cuza ( gol Marcel Chiorean ).
La realizarea acestei performanţe, au contribuit :
*portarii Denis Feier şi Andrei Pavel
*apărătorii Emil Coroş, Sebi Matei,Remus Rad,Ciprian Nicolici
*mijlocaşii Marcel Chiorean, Alex Nemeş, Vicenţiu Petrişor,Norbert KAsper
*atacanţii Vlad Mâţ,Narcis Puşcaş,Marcel Lucuţa,Paul Cocan,Robert Socaci
Felicitări, şi succes la etapa judeţeană !
TOT MAI SUS !!!
joi, 17 noiembrie 2011
Pastile pentru suflet
Postul Crăciunului ne va ajuta să ne aplecăm mai mult spre partea sufletească .
Puteţi urmări mai jos 3 filmuleţe ruseşti despre încercările sufleteşti prin care trecem, în vâltoarea clipelor.
Puteţi urmări mai jos 3 filmuleţe ruseşti despre încercările sufleteşti prin care trecem, în vâltoarea clipelor.
marți, 18 octombrie 2011
Pentru cei interesaţi
Liceul de Arta din Targu-Mures anunta probe de aptitudini pentru clasele I si a V-a, sectia muzica, pe 15,16,17 decembrie (la sediul liceului, str. Revolutiei nr.9) si pentru clasa a V-a, sectia Arte plastice, in 12,13 decembrie (la atelierele de pe strada Marasti nr.8.A.). In vederea probelor de aptitudini, Liceul organizeaza pregatiri gratuite incepand cu 1 noiembrie, dupa urmatorul program: Muzica, sectia romana: joi, ora 17-18, sala 4; sectia maghiara: luni ora 16-17, amfiteatru. Arte plastice: in fiecare sambata, ora 10-12, atelierele str. Marasti
luni, 17 octombrie 2011
Concurs international
Concurs international "Arta si Sport"
Regulament de desfasurare
- Editia 2012 -
Din dorinta de a transpune in practica unul dintre principiile fundamentale ale Chartei Olimpice, care enunta alianta sportului cu educatia si cultura, C.I.O. - prin Comisia sa de Cultura si Educatie - lanseaza concursul „Arta si Sport” – manifestare care se inscrie in cadrul celebrarii Jocurilor celei de-a XXX-a Olimpiade - Londra, 2012.- Editia 2012 -
Concursul este deschis pentru doua categorii de lucrari:
- Sculptura
- Lucrari grafice (pictura, desen, gravura)
Participarea este deschisa tuturor categoriilor de creatori, si va avea doua faze: nationala si internationala.
Faza nationala va selecta lucrarile considerate reprezentative si, deci, apte spre a fi promovate pentru etapa urmatoare. Juriul va fi alcatuit de catre Departamentul Educatie Olimpica, Sport Scolar si Universitar din cadrul Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, si va include specialisti in domeniul artelor vizuale.
Faza internationala. In cadrul acesteia, un juriu international, special alcatuit de catre Comisia de Cultura si Educatie a C.I.O. si compus din personalitati provenind de pe toate cele cinci continente, precum si din cadrul C.I.O. si al Muzeului Olimpic de la Lausanne va decerna, pentru fiecare categorie de participanti ajunsi la faza internationala, urmatoarele premii:
- Premiul I: diploma si 30 000 USD.
- Premiul II: diploma si 20 000 USD.
- Premiul III: diploma si 10 000 USD.
Tema concursului „Sportul si valorile olimpice: excelenta, prietenia, respectul”, poate fi dezvoltata sub mai multe perspective, la latitudinea fiecarui artist. Se permite asocierea celor trei valori mai sus mentionate, reunite intr-o singura creatie. Se admite inclusiv maniera de exprimare nonfigurativa (abstracta).
Participantii. Concursul este deschis atat artistilor confirmati, cat si tinerelor talente in curs de afirmare, fara vreo limita de varsta.
Conditii tehnice pentru cele 2 categorii de lucrari.
Sculptura: 1,5 x 1 x 1m si maximum 20 kg (cotele respective includ si ambalajul).
Pictura, grafica, gravura: 1,5 x 1 m (inclusiv incadraturile aferente, obligatorii pentru faza internationala).
Creatiile ale caror parametri cantitativi depasesc cotele respective vor fi excluse din concurs.
Calendar
Faza nationala va avea loc in organizarea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman. Intervalul stabilit pentru depunerea lucrarilor va fi 1 octombrie 2011 - 30 ianuarie 2012.
Pentru lucrarile care au obtinut calificarea la faza internationala, formularul de inscriere va fi insotit de un dosar complet, cuprinzand: numele si o scurta biografie (max. 400 cuvinte); titlul lucrarii; categoria, suportul tehnic si tehnica utilizata; dimensiunile / greutatea lucrarii (cu si fara ambalaj); valoarea asigurarii lucrarii (in USD); fotografii de buna calitate tehnica a lucrarii prezentate.
Autorii ale caror lucrari au obtinut promovarea la faza internationala vor semna o declaratie personala tip.
Faza internationala. Se va desfasura in organizarea Departamentului de Cooperare Internationala si Dezvoltare al C.I.O., impreuna cu Muzeul Olimpic din Lausanne. Aceste organizatii vor asigura logistica necesara organizarii unei expozitii care va include primele 8 lucrari de la fiecare categorie. Lucrarile promovate la aceasta etapa vor trebui trimise pana la data de 28 februarie 2012.
Transportul lucrarilor. Pentru faza nationala, lucrarile vor trebui depuse / trimise la sediul Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Bucuresti, sector 1, Bd. Marasti nr. 20 A, cod 011467.
Lucrarile ce urmeaza sa participe la faza internationala vor trebui sa beneficieze de un ambalaj corespunzator si reciclabil, pentru a putea fi folosit si la returnarea lor in Romnania, dupa finalizarea concursului.
Asigurari. Dincolo de asigurarea initiala a lucrarii (a carei valoare va fi inclusa in dosarul de participare), C.I.O. va incheia asigurari speciale pentru lucrarile ce vor face parte din expozitia finala.
Acceptarea prevederilor regulamentare. Prin inscrierea la concurs, fiecare Comitet National Olimpic si fiecare artist accepta implicit termenii prezentului regulament, precum si deciziile luate de juriu, acestea fiind fara drept de apel / contestatie.
Nici o opera apartinand unei colectii sau muzeu nu sunt admise. Nu se accepta / recunoaste dreptul de proprietate al unei terte parti, organizatorul concursului declinandu-si orice responsabilitate in acest sens.
Primele 3 lucrari premiate, la fiecare categorie, vor deveni proprietatea C.I.O., care isi rezerva toate drepturile de reproducere a operelor prezentate in concurs. De altfel C.I.O. - autoritatea suprema in organizarea acestui concurs - este singurul organism cu drept de interpetare a prezentului regulament.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


