Artizanii Marii Uniri

În literatura de specialitate actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 este considerat certificatul de naştere al României moderne. La producerea lui au contribuit deopotrivã forţe progresiste din domeniile politicului, socialului, culturii şi religiei. Ca instituţie moralã, Biserica a contribuit decisiv la “plinirea vremii”.

Dorinţa ardelenilor de a se uni cu patria mamã a fost secularã, în condiţiile în care, deşi majoritari pe pãmântul transilvan, românii au fost consideraţi minoritari şi oropsiţi de toate guvernãrile austro-ungare. Nu-i de mirare în atari condiţii cã ideea uniaţiei i-a urmãrit pe tinerii studioşi ardeleni de cum începeau şcoala. Unul dintre ei, cu o traiectorie existenţialã de excepţie, a fost şi episcopul Iuliu Hossu, personalitate emblematicã sub aspectul moralitãţii, al credinţei în Hristos şi bisericã şi deopotrivã luptãtor neînfricat pentru fiinţa naţionalã şi identitatea românilor. Nãscut în Milaş, sat de câmpie ardelean, viitorul episcop are o genealogie extrem de lungã, în care personalitãţile ecleziastice au fost numeroase. Chiar acesta a fost şi motivul pentru care familia ar fi dorit sã-l îndrepte spre medicinã. Dar chemarea credinţei şi destinul au fãcut ca Iuliu Hossu sã îmbrãţişeze calea credinţei şi a adevãrului. Cum în Ardeal biserica dominantã era cea greco-catolicã, tânãrul ostaş al bisericii luptãtoare s-a dovedit un purtãtor de stindard al idealurilor unirii cu Roma. De precizat cã numele de familie al viitorului episcop a fost Lungu, dar, din cauza cerinţelor autoritãţilor, a fost nevoit sã accepte maghiarizarea lui în Hosszu. Prin bunica şi mama sa, episcopul a primit în vene sânge nobiliar de la familia Hossu de Mesteacãn şi Rãstoci. Dupã tatã, familia a dat, de asemenea, numeroşi preoţi rãspândiţi în tot Ardealul. NU puţini dintre ei au înclinat şi spre domeniul politicului, unii chiar fãcând concesiile necesare supravieţuirii spirituale într-un imperiu în care deznaţionalizarea era la ordinea zilei.

Apãrarea bisericii a fost o asumare permanentã a familiei Hossu. Pentru a reuşi, un antecesor al episcopului, protopopul Vasile Hossu, a devenit membru al Partidului Naţional Român. Astfel s-a reuşit menţinerea limbii române în liturghii şi şcolile confesionale româneşti. Un alt antecesor, episcopul Vasile, a şi militat pentru Biserica Românã Unitã şi pentru idealul unirii. Unchiul Viluc a fost cel care l-a îndreptat spre Colegiul Urbarian “De Propaganda Fide”. De acolo se întoarce “ucenic la Lugoj”, pentru a plãti, astfel, bursa primitã. Are astfel ocazia sã îl însoţeascã pe episcop în tot Ardealul, dar şi la întâlniri religioase internaţionale, acumulând o bogatã experienţã religioasã, politicã şi socialã.
Îi cunoaşte acum pe Iuliu Maniu din Bãdãcin, Alexandru Vaida Voievod din Olpret, Teodor Mihali din Dej, pe Ştefan Cicio Pop din Şigãu, pe dr. Petru Groza, stagiar în Lugoj şi alţi mari bãrbaţi care vor deveni piloni ai Marii Uniri. O altã experienţã este aceea de voluntar capelan în timpul rãzboiului. Acordã asistenţã spiritualã, medicalã şi socialã militarilor, vãduvelor de rãzboi şi orfanilor. Întors în ţarã de la Viena, dupã moartea episcopului Vasile de la Gherla, este propus de Vaida Voievod şi susţinut de Partidul Naţional ca episcop de Gherla. Cu toatã opoziţia “bãtrânilor”, a depus jurãmântul în faţa regelui Ungariei. Adoptã de la început vizitaţia canonicã în parohii, pregãtind poporul pentru marele act ce avea sã urmeze pe câmpia de la Alba Iulia. Numai jocul şanselor a fãcut sã nu devinã mitropolit la Arhieria Blajului. Îşi continuã însã lupta pentru marele ideal. La 1 Decembrie 1918, la restaurantul “Coroana” din Alba Iulia, îl va cunoaşte şi pe George Pop de Bãseşti, desemnat preşedinte al Marii Adunãri. Lui Iuliu Hossu i s-a dat sarcina sã prezinte rezoluţia Marii Adunãri Naţionale. A fost de faţã şi episcopul neunit Miron Cristea, care va face parte şi din delegaţia la Bucureşti, alãturi de Vasile Goldiş, Al. V. Voievod, Iuliu Hossu, George Pop de Bãseşti. În capitala României Mari au fost primiţi de Majestatea regalã şi de primul-ministru Ion I. C. Brãtianu. Probleme grele au trebuit rezolvate şi dupã unire. Reacţia ungurilor a fost vehementã. Unitãţi de secui au fãcut rãzmeriţe şi au împuşcat oameni nevinovaţi.
Zeci de preoţi şi enoriaşi au fost urmãriţi şi schingiuiţi. Au apãrut probleme şi fisuri şi între bisericã şi statul mãrit, şcolile confesionale trecând la stat, împreunã cu învãţãtorii şi averile lor. Biserica Unitã a fost deposedatã în acest fel de multe clejii şi pãduri. Adversitatea a fost puternicã şi din partea celor care împãrtãşeau ideologia comunisto-bolşevicã. Membru de drept în Marele Sfat Naţional Român, episcopul a participat la toate şedinţele acestuia, participând cu pasiune şi elocinţã la dezbateri. A contribuit la elaborarea Constituţiei României Mari, din 1923, în care stã scris “Biserica Creştinã Ortodoxã şi cea Greco-Catolicã sunt biserici româneşti”, deci biserici surori, aflate pe acelaşi picior de egalitate. Cã timpul a lucrat altfel în ce priveşte Biserica Greco-Catolicã Unitã cu Roma este altã poveste, care, din pãcate, se perpetueazã şi în zilele noastre. Iuliu Hossu s-a dovedit a fi vlãdicul tuturor, propovãduind mila creştineascã, credinţa, lucrarea cultural-patrioticã pentru conservarea valorilor naţionale. Chiar dacã nu a avut întotdeauna relaţiile cele mai cordiale cu Iuliu Maniu, episcopul Hossu i-a purtat o stimã deosebitã. Ideea care se desprinde dupã lectura cãrţii este cã episcopul Iuliu Hossu rãmâne una din personalitãţile proeminente ale Bisericii româneşti unite cu Roma, iar prin toatã viaţa sa a adus dovada cã România a avut personalitãţi remarcabile în momentele cheie ale istoriei. Una dintre ele a fost episcopul Unirii, Iuliu Hossu.

Valer Hossu - “Episcopul Iuliu - Sfântul Marii Uniri”,
Editura Napoca Star,
Cluj-Napoca, 2008

Iuliu Cardinal Hossu (n. 30 ianuarie 1885, Milaş, comitatul Bistriţa-Năsăud, d. 28 mai 1970, Bucureşti), a fost episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.

Alături de predecesorii săi, episcopul Iuliu Hossu a contribuit decisiv la unirea Transilvaniei cu ţara-mamă.
După terminarea primului război mondial, noua situaţie mondială favoriza formarea statelor naţionale. Prin urmare, românii din Transilvania, Banat şi Ungaria şi-au format organe politice proprii, aşteptând momentul prielnic înfăptuirii unirii politice cu România.

Audio: Interviu difuzat la Europa Liberă în 1970, cu puţin timp înainte de moartea Episcopului Iulian Hossu, aflat pe patul de suferinţă de la mânăstirea Căldăruşani.



La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, din încredinţarea Marelui Sfat al Naţiunii, noul episcop de Gherla, Iuliu Hossu, a vestit lumii Unirea tuturor românilor, prin citirea Declaraţiei de Unire.

"Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România. A biruit Dreptatea. Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui pentru suferinţele veacurilor purtate de un neam, cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui", a spus Iuliu Cardinal Hossu.

"Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români", a spus Iuliu Hossu după citirea declaraţiei.

În ziua următoare este ales în delegaţia celor patru membri, doi uniţi (Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voevod) şi doi ortodocşi (Miron Cristea, Vasile Goldiş) pentru a prezenta la Bucureşti, Regelui Ferdinand, hotărârile Adunării Naţionale. În calitate de senator de drept al României întregite, activitatea sa parlamentară a vizat probleme vitale ale ţării precum întărirea unităţii naţionale, apărarea integrităţii teritoriale, apărarea drepturilor şi libertăţilor Bisericii.

Pagini de istorie

Săptămâna ce a trecut am derulat-o sub semnul importantelor momente din istoria neamului nostru , începând incursiunea în trecut cu parcurgerea paginilor scrise de regii geto-dacilor şi împăraţii romani .

Burebista şi Cezar , marele preot Deceneu , Decebal şi Traian ocupă locuri importante în istoria neamului nostru ,despre care v-aţi arătat curioşi să aflaţi şi mai multe detalii.  Motiv pentru care vă ofer mai jos legătura spre siteul Muzeului Naţional de Istorie al României . Puteţi începe călătoria , vizualizând, în partea de jos a paginii accesate , secvenţele sculptate pe celebra Columnă a lui Traian .

Călătorie plăcută pe drumurile istoriei !

Columna lui Traian

Stropi de nemurire

Maieru... Ce început de drum! Pe vremuri, oamenii treceau pe lângă Liviu Rebreanu şi-i dădeau bineţe. Îl priveau cu mirare, iar lui îi stătea pe limbă să-i oprească, să le spună că este tot el, cel de acum 30 de ani. Acelaşi, neschimbat! Cunoştea tot satul, doar satul l-a învăţat ce înseamnă cu adevărat fericirea.
Acasă! Aşa a botezat Rebreanu comuna bistriţeană Maieru, interiorul acestei arii ce poate fi numită generic "Cuibul visurilor". Odată ce i-ai urmat paşii, simţi porunca interioară de a zăbovi, de a rămâne, de a te aşeza la una dintre mesele lui de taină şi trudă nocturnă, ori în vreo bancă din şcoala care îşi poartă fala de a fi avut un asemenea premiant în dimineaţa vârstei.

Şcolarul şi-a desprins aici cele dintâi silabe. Apoi, a turnat mari coloane de susţinere pentru superbul templu al limbii române. Era plăpând la început, remarcau contemporanii săi, "precum firicelul de apă al Someşului la izvorul de sub Ineu". Dar, urmându-şi albia, a ajuns asemenea râului tumultuos. Dinspre amiaza incandescentă spre dimineaţa maiereană, Rebreanu le-a dăruit sătenilor - "un roman al nostru, un roman pentru NOI", spunea - o carte care, însă, se citeşte invers: Ion!

Nu e uşor să mergi pe urmele lui Rebreanu, gândindu-te că despre opera, viaţa şi personalitatea scriitorului s-au conceput nenumărate studii şi monografii. Nu e uşor să călătoreşti sute de kilometri până la Maieru doar pentru a respira aerul pământului pe care el l-a iubit cel mai mult pe lume - pentru că da, Maierul a fost locul pe care Rebreanu l-a venerat. La Târlişua, sub poalele Ţibleşului, acolo unde s-a născut, nu a petrecut decât doi ani şi jumătate.

În casa părinţilor, de la Prislop, şi-a găsit creaţia, dar nu fericirea absolută. Îi poartă pe deplin amintirea doar Maieru... Prin Muzeul Memorial din comună, prin bustul falnic din faţa clădirii, Rebreanu a rămas viu. Acum, el este cel care, zi de zi, le dă bineţe cetăţenilor.

Încă de la primele ore ale dimineţii pofteşte pe fiecare maierean să intre în "laboratorul" său de creaţie. Nu le zâmbeşte, fiindcă nu-i stă în fire, dar le repetă "povestea pământului", a iubirii şi a satului bistriţean. Ne  invită şi pe noi!

 
Aşezată în coasta unei coline, la marginea dinspre Năsăud a Prislopului, casa în care au locuit părinţii scriitorului primeşte scurte vizite. Acum e pustiu. La intrare, pe placa de marmură, se poate citi: "În această casă, reclădită în anul 1957, prin munca locuitorilor din Prislop-Năsăud, a trăit în mijlocul eroilor săi din romanul «Ion» marele scriitor Liviu Rebreanu".



Bustul de bronz al scriitorului pironeşte cealaltă colină. Într-o cameră - ultima dintre cele trei - se află un interior modest, dar încărcat de spiritualitatea familiei Rebreanu. Aici, în căsuţa din pripas, se citeşte un text-cheie, care s-ar potrivi tuturor localităţilor pe care romancierul le-a cucerit. O frază pe sub arcada căreia, de aproape patru decenii, vizitatorii se opresc să privească: "De când romanul «Ion» a devenit prea cunoscut, satul Prislop a dobândit o faimă pe care n-a nădăjduit-o niciodată".

Nici amurgul, nici sfârşitul prea crud şi abrupt de la Valea Mare nu i-au putut smulge drumul drept către glorie. Înainte de a fi aparţinut Năsăudului, Ardealului, ţării întregi şi universalităţii literare, a fost al lor - întocmai ca Someşul, spun târlişuanii de sub Ţibleş, maierenii de sub Ineu şi prislopenii lui Ion. Acum, autorul "Răscoalei"  aparţine fiecărui călător în parte. Cine ajunge la Rebreanu, pătrunde în viaţa lui şi în oaza de fericire a consacrării .

Sub semnul lui Rebreanu

Săptămâna recent încheiată , a cuprins , în universul activităţilor educative şi clipe de sărbătoare , prilejuite de  împlinirea a 125 de ani de la naşterea patronului spiritual al gimnaziului nostru, Liviu Rebreanu.

Noi am participat la secţiunea ,, REBREANU , CLIPE DE AMINTIRE , STROPI DE NEMURIRE"

din 25  noiembrie 2010

  

În  program:

1.     Liviu Rebreanu – repere biografice şi literare, prof. Alexandru Todea, directorul Gimnaziului “Liviu Rebreanu”, Tg. Mureş.

2.     ,,A dat numele şcolii noastre” - moment literar realizat de  elevii clasei a VIII-a A, îndrumaţi de prof. de limba şi literatura română  Alexandru Todea

3.     ,,Momente din viaţa şi activitatea scriitorului” –prezentarea portofoliilor pregătite de elevii claselor a II-a C, a III-a B şi a III-a C   

( prof. Crina Morariu ,înv.Viorica Durugy ,prof.Codruţ  Gabriel  Morariu )

4.     Vizionarea filmului despre viaţa şi opera romancierului

,, Şcoala vieţii ” - moment artistic, prof. Codruţ Gabriel Morariu

precum şi la activităţile din data de 26 noiembrie , toate acestea dorindu-se a fi o repetiţie pentru Zilele şcolii , preconizate a se desfăşura în luna mai a anului viitor.

Legenda neamului românesc

Odinioară,trăia pe aceste meleaguri o mama, care avea mai multe fiice. Le pusese nume frumoase, după chipul naturii şi frumuseţilor ei, al pădurilor, munţilor şi apelor:

TRANSILVANIA, MOLDOVA, BUCOVINA, CRIŞANA, MUNTENIA, OLTENIA, DOBROGEA. Avea şi doi flăcăi pe cinste. Pe unul îl chema MARAMUREŞ,  şi pe celălalt BANAT.

Dar, iată că, la răstimpuri, se abătea pas străin prin aceste ţinuturi şi-i răpea câte o fiică. Mama se întrista nespus, după fiecare, deoarece ţinea la ele ca la trupul şi inima sa. Sângera şi se îndurera. Dar, de plâns nu a plâns niciodată şi nici nu s-a plecat. Era falnică precum un stejar sau ca Munţii Carpaţi ce-i străjuiau în preajmă, ori ca Dunărea ce o încingea ca o salbă. Avea strămoşi destoinici şi neînfricaţi, pe dacii nemuritori şi pe romanii cutezători. De aceea, nici ea nu se temea şi nu da înapoi. Lupta vitejeşte pentru a-şi regăsi fiicele şi a le readuce acasă, în sânul familiei: şi Transilvania cea măreaţă, şi Bucovina fagilor fremătători, şi Dobrogea cea aproape de mare,Oltenia cea şăgalnică ori Crişana cea mlădioasă. Se mângâia la gândul că avea alături  Moldova şi Muntenia, ori pe feciorii ei cei semeţi şi voinici.
Şi, uite aşa, luptând neobosit, a reuşit să-şi aducă din nou toate fiicele acasă, unindu-le în jurul ei ca un copac maiestuos, cu ramuri bogate. Şi, în clipa când le-a simţit pe toate lângă ea, a fost fericită şi a întinerit dintr-o dată. Pentru că, unirea îi dădea putere, iar setea de dreptate şi libertate a făcut-o nemuritoare.

Mituri si legende

Identitatea culturală a fiecărui popor poate fi reflectată de miturile şi legendele care l-au însoţit pe tot parcursul dezvoltării lui. De aceea, este foarte important să cunoaştem literatura de natură populară, să cunoaştem miturile şi legendele care au circulat odinioară pe aceste meleaguri.

În rândurile ce urmează vă scriu câteva gânduri referitoare la lumea ce ne înconjoară, la cea care a generat pentru noi, românii, atâtea minunate legende. În mijlocul acestei mirifice "împrejmuiri" s-au desfăşurat şi legendarele confruntări ale strămoşilor noştri, născând, de asemenea, zămisliri ale cugetului românesc, transmise prin viu grai, din generaţie în generaţie.

Acum, odată cu oportunităţile oferite de noile tehnologii şi mijloace de comunicare, printre care şi acest site, trebuie valorificat la maxim conţinutul acestor creaţii româneşti, şi a le face cunoscute în toate colţurile lumii.

Natura a înconjurat întotdeauna viaţa românului, cu munţi şi ape, cu păduri foşnitoare şi câmpii mlădioase, smălţuite cu flori, cu multele ei plante, păsări şi vieţuitoare. Copiii şi-au împletit ghirlande şi coroniţe din florile grădinilor şi pajiştilor, s-au împrietenit cu micile vieţuitoare şi le-au luat în joaca lor. Oamenii maturi au reprezentat natura în creaţiile lor, încă din cele mai vechi timpuri.Ţăranii au evocat copacii în ciopliturile stâlpilor şi grinzilor casei, şi-au înflorit ţesăturile şi ciopliturile cu motive culese şi stilizate din natură. Aceste aspecte,alături de minunatele peisaje oferite de formele de relief, armonios îngemănate, precum şi glorioasele fapte ale strămoşilor, l-au îndemnat pe omul de rând la creaţie, astfel ajungând şi la noi minunatele legende istorice, geografice sau cele despre animale, plante si flori.

Pe această cale, doresc să mă implic în ocrotirea vieţii acestei ,,fermecate lumi" şi întru transmiterea acestor creaţii generaţiilor care vin.

Gândirea pozitivă

Sunt recunoscator / recunoscatoare :
Mamei / tatălui care sforăie toată noaptea,
Pentru ca îi am alături de mine
....................................................................................................................
Fiicei mele adolescente care se
plange ca trebuie sa spele vasele,
Pentru ca inseamna ca este acasa si
nu pe strazi.
....................................................................................................................
Impozitelor pe care le platesc,
Pentru ca inseamna ca sunt angajat.
....................................................................................................................
Murdariei de curatat dupa o petrecere,
Pentru ca inseamna ca am fost
inconjurat de prieteni.
....................................................................................................................
Hainelor care sunt putin cam strimte,
Pentru ca inseamna ca am destul de
mincare.
....................................................................................................................
Umbrei mele care ma insoteste la munca,
Pentru ca inseamna ca sunt afara la
lumina soarelui.
....................................................................................................................
Podelei care trebuie stearsa si
ferestrelor care trebuiesc spalate,
Pentru ca inseamna ca am o locuinta.
....................................................................................................................
Tuturor nemultumirilor la adresa
guvernului pe care le aud,
Pentru ca inseamna ca avem
libertatea cuvintului.
....................................................................................................................
Locului de parcare pe care il gasesc
tocmai la capatul parcarii,
Pentru ca inseamna ca pot sa merg si
ca am fost binecuvantat cu un mijloc
de transport.
....................................................................................................................
Zgomotului pe care trebuie sa-l
suport de la vecini,
Pentru ca inseamna ca pot auzi.
....................................................................................................................
Gramezii de rufe de spalat si calcat,
Pentru ca inseamna ca am haine de
imbracat.
....................................................................................................................
Oboselii si durerilor musculare la
sfarsitul unei zile,
Pentru ca inseamna ca am fost
capabil sa muncesc din greu.
....................................................................................................................
Soneriei care ma trezeste in zorii
zilei,
Pentru ca inseamna ca sunt viu.
....................................................................................................................
SI , IN SFARSIT, ... pentru e-mail-uri,
Deoarece inseamna ca am prieteni
care se gandesc la mine.
....................................................................................................................
O zi frumoasă...şi incercati să
gândiţi pozitiv...doar avem atâtea
daruri... pe care nu trebuie să le uităm!